miercuri, 13 august 2008

Volkswagen Golf 6

Iată primele poze cu succesorul lui Volkswagen Golf 5, un automobil pe care cu greu am putea sa-l numim model nou. Mai degrabă un facelift pronunţat.
Pasagerii ce pot bucura acum în interior de o nouă poziţionare a comenzilor pentru oglinzi şi geamuri electrice, un Climatronic împrumutat de la Passat CC şi materiale mai bune calitativ. Inginerii germani chiar au declarat că au preluat elemente de la fratele mai mare tocmai pentru a crea impresia unui automobil superior concurenţei. Nici siguranţa nu a fost uitată, cu airbaguri pentru genunchi sau indicatoare de purtare a centurii chiar şi pentru pasagerii din spate.

Standard este disponibil un nou sistem ESP, care intervine mai fin şi mai eficient asupra comportamentului maşinii, asemănător în parte parte cu cel regăsit şi la Golf 5, de la care este preluată platforma tehnică.

În ceea ce priveşte motorizările, la capitolul diesel (pentru că acesta prezintă cel mai mare interes) noul Volkswagen Golf 6 va fi disponibil pentru început cu două motoare de 2.0 litri TDI, ambele cu common-rail, de 110 şi 140 CP. Consumurile de 4,5, respectiv 4,9 litri/100 km reprezintă o îmbunătăţire cu 0,6 litri comparativ cu motorizările echivalente regăsite pe generaţia veche. De asemenea, mai sunt aştepate încă două versiuni diesel de 90 şi 170 CP.

Vânzările vor începe în octombrie, preţul bază urmând a fi de 16.500 euro.